Mângâind catastrofa

Catastrofe plăpânde mă mângâie,
Mă alintă neliniştit prin leagăne,
Mă leagănă prin catastrofe de tine,
Şi mine printr-o ecuaţie ... de strofe.
Câtă metamorfoză se zbate-n tine,
Câtă nuanţă, câtă culoare, câtă fiinţă,
Te calcă pe tălpi şi te-ntreabă-n conştiinţă,
Câte calcule se pierd din necunoştiinţă?
Prin sinea pierdută dintr-o fiinţă pulsând,
Consecinţe pale sângeră agale, sâmburi,
Curg prin amurgul gândului sumbru,
Şi goi amândoi şi toţi noi, toţi – toţii din noi,
Se aruncă prin valea de noi toţi, toţii din noi adunaţi,
La un loc ... ce goi ... ce catasrofe... ce idei ... ce nevoi...!