Hai să aruncăm maimuţele,
Să le lapidăm spre infinit,
Capriciu din amurgul inedit,
Prin cosmica greşală; bietele!

Şi din morbida sete a morţii,
Cănd plopii toţi se desluşec umil,
Simţindu-se lăsaţi în faţa fiinţii,
Ei toţi înjură viaţa, soarta, inutil.

Copacii vieţii se ascund prin stele,
Se pierd prin dimensiunile pribege,
Acolo unde gândul vechi se reculege,
Şi cauza se-nchină înlănţuirii zvelte.

Oh, soartă şubredă şi-un inutil,
Acuma treaz şi sincer vrea sa ştiu,
Cine m-ameninţă din versatil?
Sunt eu maimuţă or el este viu?