Adulmecând aerul dimineţii, puternic şi-nstelat,
Lumea mi se văzuse ruinată din ameliorat.
Un static greu de-nchis, de izolat, uitat,
Mişca-mi în fiinţa-mi vitregă, iar eu-ul, ruinat!

Şi căutându-mi mintea pierdută prin dimensionat,
Am întâlnit un călător, un fel de trecător amorezat,
Un iubitor, un ignorant extrem de ambiţionat,
Lăsându-şi realitatea iubirii, uitându-se ne-nduioşat,

Într-un stelat labirint de idei uitat şi neameliorat,
Şoptindu-mi, mi-a răspuns că sunt închis, dimensionat,
Că zac în dogmă încuiat şi că sunt parc-un mort neinspirat,
Amalgamat, îmbrăţişat, amorezat, înduioşat şi-nmormântat.