Pictorul era speriat, dezamăgit.
Îşi aruncase pânza din ascuns,
pe colosale piloane duale,
şi-acum, simţindu-se epuizat,
azvârlea culorile la nimereală.
Pânza era minjită, îmbâcsită
de toxica greşală a repetiţiei,
mâzgălind G-ul cu multe culori
ce se-ntindeau prea diluat.
Treptat, se distanţa-se de culori,
le aruncase într-un fel inedit,
lănsându-le într-un balans relativ,
pe colosala pânză zugrăvită,
înădită, permanent în nuanţe
ce nu formulau siguranţa
unei picturi armonioase.
*
Era ratat, totul era terminat,
Şi-un alt peisaj se-ncepuse.