Şi din durerea inimii străine, ce încă mă doare,
Încă stăteam întins în iarba verde de sub soare,
Vibrând, ghilotinându-mi visuri ireale din visare…
Mă revoltară într-o angoasă, de o iubire incendiatoare!

Şi vulnerabil eu fiind, simţind, pulsâd din agonie,
Mă răzbăteam prin gânduri, în chinuri vechi şi mult delir.
Prin repetiţii însetate d-un lament senil, luxurioasă utopie,
Zdrobindu-mă, îmi contemplau destinul ca p-un umil elixir.

Şi dintr-o visare incendiatoare ce încă mă dore sub soare,
Oh duh de utopie, câtă agonie-n delir şi extaz în elixir,
Mă-ngână-n mintea-mi refulată şi mă ratează-n sentimente?
Te văd iubire, te simt în minele-mi linşat, în venele-mi seduse,
D-o iubire!