Am încercat să ascult gândurile, să le descifrez unanim,
Şi-am încercat mai mult de toate, să văd dinspre relativism.
Dar mintea-mi vuia în impresii, de dor, de jale, de amor
Şi-n voia sa s-a răsucit subtil, chemând neaşteptatul dor.

Mi-e dor de tine dor de dor. Mi-e rece, sunt singur, sunt,
Şi-n acru’m întreb potenţa mentală împrăştiindu-se-n vânt.
Conştiinţa sumară mă îngână cantând schiţe şi goluri,
Iar inima-mi bate zadarnic, irelevante simboluri.

Şi-ntr-un letargic târziu, încrucişat de vreme, mă ascund
Printr-un răstimp culminat de colosale umbre de zei,
Mă deşluşesc pe mine, static simplu întrebând;
Cine este, dar cine este arhitectul naşterii morţilor mei?