Crescuse iarba pe pӑmint şi câmpul înverzise,
O zi cu soare întrevӑzui şi mintea mi s-aprinse,
Ieşind fragilӑ din ascuns şi din memorii stinse,
Se-nduplecӑ ca un fӑcut şi lacӑtu-l deschise.

Fost-am un vis rӑsleţ, amastecat cu dor şi jale,
Valsând emoţii şi simţiri, şi gânduri visӑtoare,
Închis în cercul recules între colecţii personale,
În limba proprie-mi şoptem, imaginile-n aşteptare.

Stingher şi singur m-am găsit în mintea-mi proiectat!
Dimensionat, eram un mâzgălit visat, adiacent schiţat,
Cu liniile-n nimerealӑ, subţiri fiind şi pline-n îndoialӑ,
Astral vibrâd printr-o esenţӑ diluatӑ, cauzalӑ, colosalӑ?

Mă vânzoleam prin pata parcӑ albӑ, de o natură sideralӑ,
Izbindu-mӑ în ipoteze fascinante, cutezӑtoare, culminante,
Înmiresmate-n nuanţӑ floralӑ, orbite de o gingaşă petalӑ,
Vrăjindu-mӑ cu orizonturi radiante, furate-n aşa zisa realitate,

Induioşata minte vanӑtӑ-n vanitate continua-şi cursu-n finitate,
Prin monologuri infernale şi singurӑ, prin experienţe personale,
Nu reuşa aş justifica concepţiile ulterioare şi dimensiuniile goale,
Constituind o lumea a propriului, a singurului – ce cosmicӑ visare!

Şi-n pledoaria gândului senil, uzata minte sta’ prin versatil,
Schimbindu-şi mentala nuanţӑ prin artificii fugite din ceaţӑ,
Cazutӑ parca-n infinit, uitând şi cunoscandu-şi actul inabil,
Fӑrӑ de rost se cӑţӑra izbindu-se în permanent de zisa, viaţӑ.

Memoriile! colecţia proprie de amintiri mӑ indentificӑ,
Cӑzut fiind, intrând adânc în mintea-mi relativ pateticӑ,
Ce printr-o conjucturӑ a devenit, o personalӑ ideo-epicӑ,
Firav fundal fiind, constanţa singularӑ în experienţa fizicӑ.