Mi-aş da viaţa dac-aş vrea
Şi un suflet d-aş putea,
Din negura vieţii
La cumpăna sorţii.

Mi-aş face castele de gheaţă
Şi-mpărăţii alese de ceaţă,
Mi-aş zmulge ochiul din cap
Sa vadă lumina adevărat.

Mi-aş face iubirea nestinsă
Printr-un fior de emoţie aprinsă,
Să zguduie pietrele
Să nu-l vadă bietele.

Mi-aş face o viaţă suavă
Cu nori puţini si fără teamă,
S-alerg desculţ prin univers
Boemic, revărsându-mă prin vers.

Mi-aş da minte d-aş avea
Pe culmea de catifea,
Colectând memoriile
Dezlegând ideiile.

Mi-aş da eul de aş fii
Înspre-mpărăţia cerului,
Să construiască constante
Nenoricire multă şi …
… moarte.

…

Iar când gheaţa se topeşte
Şi ceaţa se risipeşte,
Să fiu-fost o păcăleala
Redusă la bocăleală?